Importanta schimbului de ulei

    Nimic nu e mai important pentru viaţa vehiculului decat o lubrifiere si o filtrare corespunzatoare a uleiului pentru motor. Se recomandă asadar să schimbaţi uleiul la timpul potrivit pentru a asigura o durată mai mare de funcţionare a motorului şi a pieselor conexe, economisind astfel timp, bani şi dureri de cap inutile.Prin schimbarea uleiului motorului , te asiguri că părțile interne ale motorului mașinii funcţionează corect și bine lubrifiate .

      Fără schimbări periodice de ulei , motorul poate suferi uzură și deteriorare deoarece componentele în mișcare se sudează una de alta . Se poate acumula uneori nămol , murdărie și umiditate  ,  cauzând probleme care pot fi diagnosticate gresit ca o problemă internă a motorului . În cel mai rău caz , aţi putea fi obligat să reparaţi sau să înlocuiţi motorul .

       Monitorizarea nivelului de ulei şi schimbul la timp sunt esenţiale. Se recomandă să notaţi pe eticheta agăţată de capacul de la motor kilometrajul la ultimul schimb de ulei. Verificaţi nivelul la fiecare al treilea plin de carburant iar daca simţiţi miros de carburant in lubrifiantul de pe joja atunci se impune schimbarea acestuia. Intervalul dintre două schimburi este influenţat de performanţele tehnice ale uleiului si de caracteristicile motorului.

       Se recomandă schimbarea uleiului şi in cazul in care autoturismul a stationat o perioadă mai indelungată, neatingându-se rulajul anual. De asemenea, condusul zilnic pe distanţe mici injumataţeşte viaţa uleiului, provocând o diluare a acestuia, o patrundere a unor cantităţi mici de carburant din camera de ardere in baia de ulei si apariţia de reziduuri.

       Din fericire pentru tine,  schimbarea uleiului motorului maşinii este simplu și ieftin , și nu este nevoie sa ai pregştire de tehnician auto sau sş fi participat la cursuri de mecanic auto . 

        TIPURI DIFERITE DE ULEI DE MOTOR

        Masini diferite necesita diferite tipuri de ulei de motor . Pentru modelele mai vechi , de exemplu , o idee bună este aceea de a folosi ulei complet sintetic , chiar dacă e mai scump . Manualul de utilizare aşl maşinii dumneavoastră poate recomanda tipul de ulei care trebuie folosit.

        Cele trei tipuri principale de ulei pentru vehicul, sunt :

• Ulei mineral . Fabricat din țiței rafinat , de obicei, opțiunea cea mai puțin costisitoare . Acesta ar trebui să funcționeze bine în vehicule cu vechime mai mare.
• Ulei de amestec sintetic (sau semisintetic) . Acest tip de ulei este făcut într-un laborator, se amesteca ulei sintetic cu ulei mineral și este, în general , conceput pentru motoare mai vechi de performanță ridicată . Este un pic mai scump , dar durează mai mult si oferă o lubrifiere mai mare .
• Ulei complet sintetic . Acest tip de ulei nu conține ulei mineral și este suficient de puternic pentru a fi folosit într-un mediu industrial . El are mare longevitate și tinde să fie cea mai scumpă opțiune disponibilă .

         Diferenta intre un ulei bun si unul de slaba calitate consta in fluiditatea la temeraturi scazute si in capacitatea de ramane vascos la temperaturi ridicate. Folosirea unui ulei cu vascozitate scazuta reduce frecarile din motor si implica un consum scazut de carburant. Nu se recomanda adaugarea de aditivi deoarece uleiurile de calitate sunt deja aditivate. Clasa de vascozitate este redata de cifrele din fata sau de dupa litera W de pe recipient. Cele din fata indica vascozitatea  la temperaturi scazute, iar cele de dupa la temperaturi inalte. Cu cat cifra este mai mica cu atat uleiul este mai fluid.Insuficienta sau uzura uleiului de motor poate duce in timp la griparea motorului, deoarece un alt rol al acestuia este de raci motorul. 60% din procesul de racire este preluat de motor iar 40 de procente ii revin uleiului, care preia caldura si o disipa prin intermediul baii de ulei.

     Pentru a asigura o durata mai mare de functionare a motorului, specialistii recomanda schimbarea filtului de ulei odata cu schimbarea uleiul.

Inceputurile automobilului

         Cea mai importanta inventie care si-a adus cel mai mare aport in contructia automobilului, este motorul actionat cu puterea aburului. Aceasta s-a concretizat in anul 1769, cand Nicolas Joseph Cugnot a construit primul autovehicul dotat cu un motor cu abur. În 1806, apar vehiculele dotate cu motoare cu ardere interna care funcționau cu combustibil lichid. În jurul anului 1900, apar și vehiculele cu motor electric.Inginerul german Karl Benz poate fi numit inventatorul automobilului în accepție modernă, obținând un patent în 1886. Un patent similar obține și americanul George B Selden în 1879 și încă unul în 1895 pentru diverse îmbunătățiri aduse automobilului său. Germanul Nikolaus Otto realizează motorul cu benzina în patru timpi, iar cel similar cu motorina este creația lui Rudolf Diesel. Un alt german, Christian Friedrich Schonbein creează, în 1838, motorul care funcționează cu pila de combustie cu hidrogen. Automobilul electric își datorează apariția maghiarului Anyos Jedlik (unul din inventatorii motorului electric) și francezului Gaston Plante (care a inventat bateria cu acid și cu plumb).Primul vehicul acționat de abur poate fi considerat cel realizat în jurul anului 1672 de către călugărul iezuit flamand Ferdinand Verbiest. Acesta era un fel de jucărie pentru împăratul Chinei, deci incapabilă să transporte pasageri.

     Vehicule cu aburi

      Adevăratele vehicule cu acționare prin forța aburului au apărut în Europa din perioada revolutiei industriale, când mașinile încep să joace un rol tot mai important. Francezul Nicolas Joseph Cugnot realizează, în 1770 și 1771 (după unele surse în 1769), un fel de cărucior propulsat prin forța aburului și destinat să transporte greutăți, invenție care totuși s-a dovedit ineficientă. Ulterior, acest dispozitiv a fost preluat și dezvoltat de forțele armate pentru deplasarea tunurilor. Nici aici nu a avut prea mare succes, deoarece avea o viteză prea mică (maxim 4 km/h) și nu avea prea mare autonomie de deplasare (circa 15 minute).

      În 1784, englezul William Murdoch realizează un vehicul bazat pe același principiu. Americanul Oliver Evans expune, în 1797, realizarea unui proiect similar. În 1801, Richard Trevithick realizează un fel de locomotiva, numită The Puffing Devil și care putea circula pe drumuri rutiere. Însă problemele ridicate de direcție, supensie și starea drumurilor au făcut ca acest proiect să fie redirijat către domeniul feroviar.

      În penultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, Ivan Kulibin din Rusia realizează un vehicul similar, dar prevăzut și cu îmbunătățiri ca: volant, frână, cutie de viteze. Din nefericire, interesele guvernului tarist nu au stimulat dezvoltarea acestui vehicul.

      Primul patent american în domeniul autovehiculelor a fost acordat lui Oliver Evans în 1789, dar era vorba despre un fel de vehicul-amfibie care putea să se deplaseze și pe apă, grație unei roți cu palete cu care era înzestrat. Primul autovehicul propriu-zis, care a fost patentat în SUA, a fost vehiculul propulsat prin forța aburilor și realizat de J.W. Carhart în 1871.

      În perioada ce a urmat, printre alte realizări similare, putem menționa vehiculele construite de cehul Josef Bozek, cel realizat de englezul Walter Hancock și cel realizat de francezul Amedee Bollee. Acesta din urmă realizează în 1873 primul automobil cu 12 locuri (L'Obéissante) și care putea atinge 40 km/h. De asemenea sunt aduse o serie de îmbunătățiri și inovații, cum ar fi: sistemul de frânare, de ghidare a direcției, reglarea vitezei etc.

      Automobilele electrice

       În 1828, maghiarul Anyos Jedlik realizează un model primitiv de motor electric și o dată cu acesta și un vehicul propulsat electric. În 1834, fierarul american Thomas Davenport, inventatorul motorului de curent continuu, realizează un vehicul propulsat de acest motor care se deplasa pe un ghidaj circular înzestrat cu conductori electrici de alimentare.

       În 1835, olandezii Sibrandus Stratingh și Christopher Becker realizează un automobil electric în miniatură, acționat de baterii nereîncărcabile. În 1838, scotianul Robert Davidson construiește o locomotiva electrica ce atinge 6 km/h. Între anii 1832 și 1839, compatriotul său, Robert Anderson realizează un vehicul electric acționat de baterii nereîncărcabile.

       În 1899, belgianul Camille Jenatzy depășește 100 km/h cu un vehicul electric denumit Jamais Contente, de formă aerodinamică asemănătoare unui obuz.

      Motoarele cu ardere internă

       Primele încercări de construire a unor astfel de motoare au fost sortite eșecului, deoarece combustibilii fluizi necesari arderii încă nu apăruseră. Un exemplu ar fi dispozitivul cu cilindru și piston realizat de Christian Huygens și asistentul său, Denis Papin, care poate fi considerat o primă formă a motorului cu ardere interna.

       În 1807, elvetianul Francois Isaac de Rivaz realizează un motor cu ardere internă care utiliza un amestec de hidrogen si oxigen și aprinderea se efectua prin scânteie electrică, iar în 1826, englezul Samuel Brown realizează un vehicul similar pe care îl testează pe un deal de lângă Londra. Belgianul Etienne Lenoir testează în 1860 automobilul său, ce consuma hidrogen, deplasându-se cu acesta de la Paris la Joinville le Pont , parcurgând 9 km în aproape 3 ore. Ulterior acesta aduce și unele inovații, cum ar fi carburatorul modificat care permitea și utilizarea petrolului lampant drept combustibil.  Americanul George Brayton îmbunătățește acest carburator în 1872 și astfel realizează prima mașină care să funcționeze cu petrol lampant.

       În 1862, Alphonse Beau de Rochas introduce ciclul în patru timpi, mărind raportul de compresie și implicit randamentul acestui motor. Din nefericire, din motive financiare, acest proiect nu este transpus în practică. În 1872, Nikolaus Otto aplică inovația lui Rochas și astfel obține ceea ce ulterior va fi denumit motorul Otto. Tot în același an, Nikolaus Otto, Eugen Langen și Gottlieb Daimler pun bazele firmei Gastmotoren Fabrik Deutz AG. Patru ani mai târziu, Gottlieb Daimler pune la punct acest nou tip de motor, pe care, în 1889, Rene Panhard si Emile Levassor îl fixează pe o caroserie și astfel obțin un vehicul de călători cu patru locuri.

       În 1877, inventatorul german Sigfried Marcus realizează un vehicul dotat cu un motor în patru timpi, invenție trecută neobservată la acea epocă.

Edouard Delamare Deboutteville , împreună cu asistentul său, realizează un vehicul care avea să îi poarte numele și care a fost patentat și probat în 1884. Acesta utiliza drept combustibil benzina, motiv pentru care carburatorului i s-au adus anumite modificări.

       În jurul anului 1870, inventatorul austriac Siegfried Marcus realizează primul vehicul propulsat cu benzina. În 1883, acesta patentează un sistem de aprindere cu magnetou. O altă inovație a acestuia o constituie carburatorul cu perii rotative.

       În 1891, prin Paris încep să circule automobilele fabricate de Panhard și Levassor, echipate cu motor de tip Benz. Sunt vândute primele mașini fără cai marca Peugeot sub licența Panhard & Levassor, Însă primele motoare moderne cu benzină cu adevărat eficace au fost realizate de Karl Benz, invenție patentată pe 29 ianuarie 1886, pe care a utilizat-o la o mașină cu trei roți. În 1885, Gottlieb Daimler realizează un motor cu ardere interna, care utiliza drept combustibil benzina și în anul următor, împreună cu Wilhem Maybach, proiectează un automobil care să nu mai semene cu un vehicul tras de cai și prevăzut cu un astfel de motor.

                                                                                                                              Sursa: wikipedia